Her Story, Her Future: Un moment cheie care a marcat evoluția ta.

Oana Iancu: În 2013 se împlineau 10 ani de când lucram în domeniul audio-vizual și proiectele în care doream să fiu implicată atunci erau în cea mai mare parte inițiate de regizori care aveau propriile lor casele de producție. Faptul că eram producător la Saga Film mă ținea departe de acele proiecte, așa că am luat decizia de a deveni un freelance film producer. Îmi era clar că asta îmi doresc, dar a fost o decizie grea și dureroasă să plec de lângă Alex și Adina Teodorescu, care m-au ajutat să mă dezvolt, m-au susținut și mi-au făcut și îmi fac viața mai plină de bucurii ca și prieteni. Acum, în 2023, după încă 10 ani, simt că e din nou momentul să fac niște schimbări majore și plănuiesc o nouă aruncare în necunoscut.


HSHF: Un obstacol pe care l-ai depășit cu curaj și determinare.

OI: Unii regizori pe care i-am întâlnit aveau/au o preconcepție referitoare la rolul producătorului. În general m-am simțit apreciată și respectată de regizorii cu care am lucrat, dar, rar, au fost și momente în care am simțit că rolul meu este minimizat și că orice aș face, nu pot să mă disociez de stereotipul cu care regizorul mă confundă.


HSHF: O realizare de care ești mândră și care te-a definit ca profesionistă.

OI: Mă bucură faptul că toți regizorii cu care am făcut lung metraje și-au dorit să continuăm să lucrăm împreună.


HSHF: Alege 1-3 sfaturi esențiale pe care le consideri că ar face diferența pentru cineastele la început de drum. Fie că este vorba despre dezvoltarea unui proiect puternic. Fie că împărtășești gânduri despre navigarea în lumea complexă a industriei filmului. Sau poate ai strategii pentru a depăși obstacolele cu încredere.Sau poate ai strategii pentru a depăși obstacolele cu încredere.

OI: Mie, la început, mi s-a părut o misiune imposibilă să ajung să cunosc cineaste/cineaști din afara cercului restrâns în care eram, dar de fapt e o lume mică în care nu ducem lipsă de evenimente care au exact acest scop: să creeze și să întărească professional networks. Odată ce ajungi să fii o parte activă din această lume, ai acces la informații esențiale și la recomandări care sunt disponibile doar off the record.