Interviu cu Andreea Dumitriu (RO)

Her Story, Her Future: Cum ai devenit interesatӑ de filmul documentar?

Andreea Dumitriu: Lucrând la o organizație de protecția mediului în Amsterdam, am observat că una dintre cele mai bune metode de a începe o discuție pe un subiect controversat este o vizionare de film. Am propus echipei mele să căutăm un regizor cu care să colaborăm la realizarea unui film documentar pe tema campaniei noastre. Mi-a revenit mie această sarcină, dar nu am găsit pe nimeni interesat, așa că am decis să fac eu filmul. Este clar că nu știam la ce mă angajam și doar elanul vârstei și încrederea în importanța acelei povești m-au făcut să duc la bun sfârșit proiectul. Am găsit finanțare și am angajat profesioniști, a fost prima mea școală de film. Si nu m-am mai putut opri. Am plecat de la acea organizație ca să studiez filmul documentar. 

HSHF:  Deṣi locuieṣti în Olanda, ai fӑcut filme atât în Olanda cu protagoniṣti români, cât ṣi în România. Ce te atrage la subiectele româneṣti ṣi cum le vezi integrate în tematici universale?

AD: Oriunde trăiesc oameni sunt tematici universale. Toate filmele mele pornesc de la niște frământări personale, niște întrebări ce țin de dorința de a înțelege care sunt raporturile de putere în societate, cum schimbările și deciziile la nivel macro influențează viață de zi cu zi, universul individual. Şi invers, cum individul poate influența deciziile la nivel macro. Cred că este o reacție firească, odată aflată la distanţă de România, să îmi doresc să înțeleg ce se întâmplă în țară. Alt aspect care mă atrage la subiectele românești ține de modul de expresie specific românilor. Cred cӑ fiecare popor are un mod de exprimare, de interacțiune, care dă naștere unui anumit tip de expresie artistică. Cultura olandeză, de exemplu, a dat naștere unui tip de umor în documentarul observațional pe care îl înțeleg la nivel rațional, dar pe care nu îl simt. Românii interacționează și se exprimă într-un mod expresiv și foarte important, într-un mod la care mă pot raporta fără efort. În sfârșit, alegerea subiectelor este influențată și de experiența de viață într-o anumită țară, într-o anumită cultură. În ultima perioadă sunt interesată de subiecte olandeze, poate pentru că am trăit suficient în această țară încât să am ceva de spus. După mulți ani, sunt în poziția de a fi în același timp insider și outsider în două culturi. Este o poziție foarte bună pentru un regizor de film documentar. 

HSHF: Scurt metrajul tӑu “Când timpul nu mai are rӑbdare” observӑ o lume arhaicӑ a celor care vând animale în piaţӑ. Cum ai reuṣit sӑ creezi un film într-un spaţiu public și care în același timp este unul intim?

AD: Am petrecut foarte mult timp în acel spațiu, am simțit atmosfera și am căutat să înțeleg ce alegeri formale decurg în mod firesc din energia acelui loc. Pentru un film ca acesta, cu o narațiune minimalistă, este esențial să poți transmite emoție prin ritm, prin imagine, prin sunet. Probabil a contat și relația cu personajele. E o lume dură, multe din piețele unde am filmat erau ilegale, a fost greu să câștig încrederea oamenilor. Dar odată câștigată și odată ce am petrecut suficient timp acolo încât eu și cameraman-ul am ajuns să facem parte din decor, atenția oamenilor s-a reîndreptat spre viața lor, spre scopul lor în acel loc. Si am putut filma fragmente autentice de viață din acele piețe.

HSHF: Eṣti aproape de a lansa un nou documentar de durata mai lungӑ. Poţi sӑ spui câte ceva despre el ṣi munca la acest film?

AD: Noul meu film, ”Waiting for a Miracle”, este un documentar despre pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva de la Iaṣi. Ideea acestui film s-a născut în perioada în care am făcut cercetare pentru scurt metrajul ”Când timpul nu mai are răbdare”. Din punct de vedere formal se aseamănă cu acest film, se încadrează în interesul meu pentru atmosfera care se creează în anumite spații publice. În acest film explorez iar așteptarea, dar nu o așteptare care prevede sfârșitul, ci o așteptare care devine o experiența religioasă. Văd acest documentar ca pe o meditație asupra nevoii de miracol în societatea românească. Am lucrat în ultimii ani fragmentat la acest film, acum se află în faza de finalizare. De-abia aștept întâlnirea cu publicul. 

HSHF: Una dintre provocӑrile cele mai mari în realizarea unui film este finanţarea. Cum abordezi partea asta ṣi ce surse de finanţare accesezi?

AD: Până acum am lucrat doar cu fonduri locale, olandeze. Și investiții personale, mai ales de timp. Am încercat să accesez fonduri internaționale, fără succes. 

HSHF: Ce film ai vӑzut recent care te-a intrigat ṣi pe care l-ai recomanda?

AD: Primul film care îmi vine în minte este ”Shabu”, regizat de Shamira Raphaëla. Este un film despre un tânăr, Shabu, care locuiește într-un cartier sărac al Rotterdam-ului. Shabu este un personaj foarte puternic care te pune în contact cu comunitatea surinamezӑ din cartier. Este un film optimist pe fundalul unui mediu nefavorabil, un film despre creativitatea și reziliența umană. 

HSHF: Cum vezi urmӑtorii tӑi paṣi în lumea filmului?

AD: Sper să mă împiedic cât mai puțin și sa mă ridic cât mai repede. Serios, imi doresc de mult să explorez zona de instalație video, sper să se materializeze cât mai curând. De asemenea, mă documentez pentru un nou proiect de film documentar.